În Suedia, poți alege dacă vrei să te căsătorești, la biserică sau la starea civilă. Ambele au aceeași valoare juridică și ambele au aceleași condiții juridice.
Pentru a avea voie să te căsătorești trebuie să îndeplinești anumite condiții simple, ca de exemplu, să nu fii rudă apropiată cu partenerul(a) sau să nu fii deja căsătorit cu altcineva. Asta se numește “hindersprövning”, iar actul care confirmă acest lucru îl vei primi de la Skatteverket. AICI ai formularul pe care trebuie să-l completați împreună pentru a primi dovada că aveți voie să vă căsătoriți.
În cazul în care unul dintre parteneri are sub 18 ani, trebuie făcută o cerere.
Răspunsul celor de la Skatteverket durează câteva săptămâni (de obicei 2), deci ia în calcul asta când planifici să te căsătorești.
CUNUNIA CIVILĂ
Este o ceremonie fără elemente religioase. De obicei se face la primărie, dar se poate face și în alte locuri dacă ți se aprobă.
Ceremonia durează în jur de 5 minute. Se ține în suedeză sau engleză, dar poți avea translator dacă vrei.
Înainte de cununie:
- fă programare la primărie
- cere “hindersprövning” de la Skatteverket
- alege doi martori (aceștia trebuie să aibă peste 15 ani și să fie prezenți fizic la cununie). Dacă nu aveți martori puteți primi de la primărie, dacă evenimentul are loc în timpul săptămânii, nu în weekend.
- trimite documentele la primărie (cu cel puțin două săptămâni înainte). Pentru asta trebuie să ai hindersprövning și vigselintyg (primești de la Skatteverket), numele și adresele martorilor, numele și adresa translatorului (dacă vei avea).
În timpul ceremoniei:
- atât mirii cât și martorii trebuie să se legitimeze
- trebuie să aveți cu voi hindersprövning și vigselintyg (primești de la Skatteverket)
- alegi varianta ceremoniei (există scurtă și mai lungă). Mirii aleg singuri dacă vor să schimbe inelele în timpul ceremoniei.
După cununie:
- după ceremonie se primește certificatul de căsătorie
- Skatteverket este înștiințat că v-ați căsătorit
Cununia civilă costă între 500-600 SEK, depinde de localitate.
Este important să vă prezentați la timp pentru că, probabil, vin și alții după voi.
Cetățenii străini se pot cununa în Suedia, dar dacă căsătoria e recunoscută și în țara lor, depinde numai de legile țării din care cei doi provin.
După căsătorie nu e obligatoriu ca cineva să-și schimbe numele de familie.
Cele două variante de ceremonii
Varianta lungă sună așa:
“Vreți să vă căsătoriți. Căsătoria se bazează pe dragoste și încredere. Prin căsătorie, promiteți să vă respectați și să vă susțineți reciproc. În calitate de soți, sunteți doi indivizi independenți care pot extrage puterea din uniunea lor. Din moment ce ați declarat că doriți să vă căsătoriți, vă întreb:
Vrei tu, (numele) să o iei/îl iei pe (numele) de soție/soț pentru a o/îl iubi la bine și la rău?
Răspunsul 🙂
Vrei tu, (numele) să îl/o iei pe el/ea (numele) de soț/soție pentru a-l/o iubi la bine și la rău?
Răspunsul 🙂
(Cuplul își schimbă inelele)
Acum vă declar căsătoriți!
Acum, când pășiți în lume și vă întoarceți la viața de zi cu zi, țineți minte voința uniunii voastre, dragostea unuia față de celălalt și respectul reciproc pe care l-ați simțit în acest moment și care v-a adus aici.
Dați-mi voie să vă doresc fericire și prosperitate în căsătorie.”
Varianta scurtă
“Vreți să vă căsătoriți!
Vrei tu, (numele) să o iei/îl iei pe (numele) de soție/soț pentru a o/îl iubi la bine și la rău?
Răspunsul 🙂
Vrei tu, (numele) să îl iei pe el/ea (numele) de soț/soție pentru a-l/o iubi la bine și la rău?
Răspunsul 🙂
Acum vă declar căsătoriți!”
CUNUNIA LA BISERICĂ
Condițiile pentru o căsătorie la biserică sunt aceleași ca la cununia civilă (hindersprövning) iar în plus, unul dintre soți trebuie să fie membru al bisericii Suedeze.
Ceremonia este mai romantică și durează mai mult timp decât cea civilă.
Nu costă nimic să te căsătorești în biserică și nu trebuie să aibă loc doar în acolo. Preotul poate să vină unde vreți voi (dacă este de acord).
Biserica Suedeză (Svenska Kyrkan) are biserici și în alte țări, deci vă puteți căsători și în străinătate.
CUNUNII ÎN LOCURI MAI NEOBIȘNUITE
Mirii care vor o cununie mai specială se pot căsători și în alte locuri decât cele tradiționale, îți las mai jos câteva idei și locații din Suedia care găzduiesc astfel de evenimente tematice.
Pentru iubitorii de mașini clasice
Vă puteti căsători la cea mai mare întâlnire auto din Europa, Power Big Meet ascultandu-l pe Elvis și alte cântece din anii ’60.
Atmosferă medievală
Experimentați Evul Mediu la Eketorps Borg pe Öland.
Western (vestul sălbatic).
Aici vă puteți căsători într-o atmosferă tip western, sau pur și simplu pentru cei care vor să marcheze acest eveniment călare.
La cazino
Căsătoriți-vă la un adevărat cazino din Sundsvall, Malmö, Stockholm sau Göteborg.
Între lei și tigri
În mijlocul grădinii zoologice Kolmården se află frumoasa biserică Kolmård. Biserica este deschisă tuturor, indiferent de etnie sau religie.
Pentru iubitorii de avioane
Vă puteți căsători la aeroportul Arlanda din Stockholm, sau pe balconul turnului de control al traficului aerian aflat la 83 m înălțime. Căsătoria poate avea loc și la aeroportul Landvetter, din Göteborg.
Avionul Boeing 747-200 funcționează și ca un hostel, Jumbo Stay, și are 85 de paturi, inclusiv suita puțin mai luxoasă din cabină unde mirii își pot petrece noaptea nunții.
Pe apă
În Göteborg, vă puteți căsători la bordul uneia dintre cele mai mari nave cu vele din lume, Barken Viking.
Așadar, idei sunt multe, informația necesară pentru a face acest pas este și ea… Dacă simți că ai lângă tine și persoana potrivită creați-vă amintiri frumoase împreună, ziua nunții poate fi unul dintre acele momente memorabile. 🙂