HAI SĂ NE CUNOAȘTEM!

Eu sunt Sanna, creatorul acestei platforme, însă dincolo de toate sunt un om care a ales să aducă o contribuție în comunitatea din care face parte.

Pe parcursul anilor trăiți aici în Suedia, am avut oportunitatea să întâlnesc alți români stabiliți aici, care într-un mod sau altul mi-au împărtășit dificultățile pe care le-au întâmpinat datorită lipsei de informații sau a vreunui suport care să le simplifice integrarea.

La început tot ceea ce puteam face era să le împărtășesc personal din experiența mea sau să-i îndrum acolo unde consideram eu că își pot găsi rezolvarea dificultăților.

Aceste fapte m-au făcut să realizez reala necesitate din spatele acestor probleme, așa că am creat aceasta platformă cu scopul de a răspunde oamenilor.

Am decis să arate ca o forma de ghid pentru romanii noi veniți, dar și pentru cei care sunt aici de ceva timp, oameni care se confruntă cu unele dificultăți cauzate de necunoașterea  birocrației în Suedia.

Și pentru că îmi doresc sa fiu mai mult decât un simplu livrator de informații birocratice, hai să-ți povestesc un pic de unde a luat naștere această dorință de a-mi ajuta semenii și cum s-a transformat aceasta de-a lungul timpului.

Am sosit în Suedia în anul 1988, fugisem din România pentru a-mi împlini propriul vis, o viața liberă și lipsită de griji financiare. Sosită pe un nou teritoriu, magia noului început și senzația că aici “câinii umblă cu covrigi în coadă” s-a încheiat după primul an. Am înțeles din experiența proprie că oriunde mă aflu, depinde de mine cum o să-mi trăiesc această viață. Așa că am decis să-mi reiau studiile, realizând că educația va fii întotdeauna unul dintre pilonii de bază pentru o viață calitativ semnificativă. După terminarea școlii m-am îndreptat spre sfera profesională în care eu reușesc să aduc mai multă valoare și de care sunt pasionată,  cea a sistemului administrativ și antreprenorial. Am trecut de la poziția de angajat la poziția de antreprenor, experimentând mai întâi stilul de afacere tradițional, ca mai apoi să decid să îmi îndrept atenția spre dezvoltarea personală și business online.

Toate acestea s-au petrecut în decursul a 35 de ani,  au fost momente cu multe provocări, financiare, de sănătate și familiare, însă aceste provocări au contribuit în a-mi oferi o experientă vastă și m-au determinat mai mult să-mi împlinesc visul de a trăi o viață în armonie cu mine însumi și cu mediul ce mă înconjoară.

Din amalgamul pasiunilor mele, valorilor personale, experiențelor pe care viața mi le-a oferit și dorința de a contribui în mod activ la îmbunătățirea mediului social, a luat naștere aceasta platforma.

Cuprinsul a tot ceea ce fac astăzi poate fi redat printr-o singura frază:

„Îmi ajut semenii să își îmbunătățească viața în Suedia, prin servicii care să corespundă cu nevoile lor”.

Scroll to Top