Reîntregirea familiei în Suedia

Dacă lucrezi în Suedia și nu ai familia alături, există posibilitatea să fiți împreună dacă asta vă doriți. Faptul că tu locuiești deja aici și ai un contract de muncă, ajută foarte mult la înregistrarea lor în Suedia. Membri de familie se consideră numai copiii sub 21 de ani și partenerul/partenera. Nu și părinții unei persoane adulte.

Pentru a-i putea înscrie în Suedia trebuie sa mergi la Skatteverket. Toți membrii familiei trebuie să meargă împreună, chiar și copiii.

Ce trebuie să ai cu tine la Skatteverket?

  • pașaport sau buletin
  • dovada că aparțin familiei (certificat de naștere, certificat de căsătorie sau dovada că ați locuit împreună înainte de a vă muta în Suedia)
  • dovada care arată ce fel de drept de ședere are persoana care locuiește deja în Suedia

Toate actele trebuie să fie în original sau o copie legalizată.

Dovada că aparțineți familiei

Dacă sunteți căsătoriți e ușor de dovedit cu certificatul de căsătorie. Dacă ați trăit în concubinaj puteți dovedi asta prin a arăta un contract de casă comun sau contract de închiriere de locuință, sau o asigurare pe care sunteți trecuți amândoi. 

Copiii de peste 21 de ani sau alți membri ai familiei pot primi drept de ședere în Suedia dacă arată:

  • dovada că dinainte de venirea ta în Suedia erau dependenți de tine financiar
  • dovada de la autorități că ați locuit împreună dinainte de a veni în Suedia
  • dovada că persoana are o boală gravă, pentru care tu personal trebuie să ai grijă de el/ea.

Dovada care arată ce fel de drept de ședere are persoana care deja locuiește în Suedia

Când înscrii în Suedia un membru de familie, trebuie să arăți tu, care locuiești deja aici, că ai drept de ședere în Suedia. Altfel, cel care vine în Suedia, trebuie să arate că are drept de ședere aici pe cel puțin un an.

Pentru a dovedi asta, în funcție de situația fiecărei persoane, e nevoie de:

Dacă ești angajat:

  • contract de muncă (care să conțină numele și adresa celui angajat, numele și adresa firmei la care este angajat, dacă angajarea este temporară sau permanentă, descrierea sarcinilor, alte condiții de angajare cum ar fi când începe, orarul, salariul, concediul, condițiile pentru demisie și eventual dacă e înscris la sindicat)
  • fluturași (dacă ai început deja să lucrezi)

Dacă ai firma proprie (chiar dacă nu ai deschis încă firma ci planifici să o faci) trebuiesc mai multe acte. De exemplu:

  • f-skattesedel (înregistrare de TVA la Skatteverket)
  • plan de marketing
  • contract de închiriere a spațiului de lucru
  • dovadă a experienței și competenței pentru a deține o firmă
  • chitanțe sau facturi pentru materialele cumpărate
  • contabilitate
  • eventual dovada că ai cumpărat firma

Dacă studiezi:

  • dovada că ai intrat la școală (ai luat examenul) și vei studia cel puțin 12 luni
  • dovada că ești înregistrat la o școală recunoscută în Suedia
  • dovada că ai destui bani pentru amândoi pe cel puțin un an
  • asigurare completă de sănătate, pentru amândoi, valabilă cel puțin un an

Dacă ai finanțe proprii:

  • asigurare completă de sănătate valabilă în Suedia, pentru amândoi pe cel puțin un an
  • dovada că ai bani pentru a vă întreține (de exemplu să arăți că ai bani la bancă, că ai pensie, sau garanția din partea altei persoane care arată că are bani)

Asigurare completă

O asigurare poate fi de stat sau privată. Trebuie sa ai documentul privind condițiile de asigurare tradus în engleză. 

Asigurarea de stat:

  • S1
  • E106, E109, E121

S1 înlocuiește E106, E109, E121. În unele locuri se emite în continuare E106, E109, E121.

Asigurarea privată:

Poți avea și o asigurare privată. Aceasta trebuie să:

  • fie valabilă pe perioada șederii tale în Suedia
  • fie valabilă cel puțin un an de când te-ai mutat în Suedia
  • îndeplinească una dintre aceste 3 condiții:
    • acoperă tratamente medicale în valoare de cel puțin 10 milioane SEK
    • corespunde asigurării de sănătate generale valabilă în țara din care vii sau unde ești cetățean
    • acoperă tratamente medicale de mai puțin de 10 milioane de SEK dar, în acest caz, trebuie să suporte și transportul tău înapoi în țară, unde vei continua tratamentul
  • nu trebuie să aibă clauze, prin care asiguratorul să se poată sustrage de la decontarea tratamentului necesar (de bază, pana cand pacientul este in afara pericolului) în caz de boală a asiguratului, de exemplu, sub forma așa ziselor excepții.

Întreținere financiară

Statul a calculat o anumită sumă pe care ei o consideră necesară pentru traiul unei persoane. Au hotărât că după ce e plătită chiria, persoana are nevoie de o anumită sumă de bani pentru mâncare, haine, curent, telefon, igienă personală etc.

Pentru 2021 suma este așa:

  • 5 016 SEK pentru un adult singur
  • 8 287 SEK pentru un cuplu care locuiește împreună
  • 2 662 SEK pentru un copil de până la 6 ani
  • 3 064 SEK pentru copiii de peste 7 ani

Astea sunt regulile oficiale de la Skatteverket dar în practică, fiecare caz în parte e diferit și se poate abate de la aceste reguli generale.

Eu scriu astfel de articole în mod regulat. Lasă-mi contactul tău AICI ca să le primești direct pe email!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top