Asigurare de sănătate privată în Suedia

Cum funcționează o asigurare de sănătate privată în Suedia?

Dacă ai asigurare de sănătate privată și ți se întâmplă un accident sau te îmbolnăvești, suni la compania ta de asigurări.

În funcție de simptome, asistenta cu care vei vorbi la telefon, îți poate face o programare direct la medicul specialist. De obicei, este vorba de întâlniri față în față, dar devine din ce în ce mai frecvent serviciul de îngrijire la distanță, deoarece mulți asigurați o preferă. Desigur, acest lucru se aplică doar dacă diagnosticul pe care îl ai, permite acest lucru.

Ce acoperă o asigurare de sănătate privată?

Cel mai frecvent, se apelează la asigurările de sănătate private pentru probleme ce țin de ortopedie. Acestea reprezintă un procent de 30% din totalul celor care solicită acest serviciu. Poate fi vorba de serviciile unui kinetoterapeut, chiropractician, dar și de operații. 

Alte tratamente obișnuite sunt la nivelul pielii, urechilor, nasului, gâtului, pentru probleme ginecologice, a căilor urinare sau a ochilor, fiecare dintre acestea reprezentând aproape 10% din totalul cererilor de tratament ce sunt susținute de asiguratorii privați de sănătate din Suedia. 

Ce NU acoperă o asigurare de sănătate privată?

Îngrijirea de urgență, îngrijirea paliativă (în cazul bolilor incurabile) sau terapia intensivă nu sunt acoperite de o asigurare privată de sănătate și nici investigația și tratamentul bolilor acoperite de Legea bolilor transmisibile.

Alte tratamente care nu sunt susținute de asigurările private de sănătate sunt, de exemplu, tratamentul cosmetic și intervenția chirurgicală fără motive speciale, corectarea erorilor de refracție la nivelul ochilor și controlul sarcinii. Tratamentul cosmetic, intervenția chirurgicală pot fi realizate prin asigurările private dacă este vorba de o reconstrucție de sân după o operație de cancer mamar sau dacă e vorba de cicatrici inestetice pe față.

Cum poți să îți faci o asigurare de sănătate privată?

Ca persoană privată, poți alege să cumperi asigurări de sănătate direct de la o companie de asigurări. Cu toate acestea, este mai comod să îti faci una prin intermediul sindicatului din care faci parte, dat fiind că acesta oferă asigurări de sănătate din postura de membru.

În cadrul SACO și TCO, mai multe sindicate oferă posibilitatea de a încheia asigurări de sănătate. Dacă ești membru, al SACO, de exemplu, poți cumpăra asigurări pentru 400 SEK pe lună dacă ai peste 50 de ani. De fiecare dată când apelezi la asiguratorul tău privat, pe lângă suma lunară pe care o plătești, trebuie să mai plătești o taxă (självrisk) în valoare de 750 SEK.

În foarte multe cazuri se întâmplă ca angajatorul să ofere asigurări private angajaților săi. Angajatul va plăti un impozit pe beneficii, pentru 60 % din suma plătită de angajator. Restul de 40% se consideră măsuri preventive sau de reabilitare și sunt scutite de la impozit deoarece fac parte din responsabilitatea angajatorului conform Legii privind mediul de muncă.

Impozitul pe beneficii se calculează astfel: dacă valoarea asigurării este de 500 SEK, angajatul va plăti impozit pentru 300 SEK. Asta vine circa 90 SEK pe lună. 

Cine poate avea o asigurare de sănătate privată?

Pentru asigurarea de sănătate plătită de angajator, angajatul trebuie să fie pe deplin apt să își facă munca. Pentru asigurările de grup, există uneori un control de sănătate, alteori nu. În schimb, pentru o asigurare încheiată individual se va face întotdeauna un control medical. Poate să fie vorba și doar de completarea unui formular pe proprie răspundere.

Pentru o persoană care are o anumită formă de simptom sau care urmează un tratament pentru o vătămare sau boală, asigurarea nu acoperă acea vătămare sau boală. Deci nu este posibil să se asigure o vătămare sau o boală care a avut loc deja. Atunci când asiguratul a fost fără simptome și fără tratament pentru o perioadă de 1-2 ani, asigurarea este pe deplin valabilă chiar dacă vătămarea sau boala anterioară ar cauza din nou probleme.

Când vine vorba de vârsta la care asigurarea poate fi încheiată, aceasta diferă de la companie la companie. Unii au o limită de 64 de ani, alții 66 sau 70 de ani.

O persoană care are deja asigurarea poate păstra deseori asigurarea pe viață, dar uneori există restricții la vârsta de 80 de ani. Pentru o persoană care are între 71 si 75 de ani, asigurarea cu självrisk poate costa aproximativ 1.800 SEK pe lună.

Eu scriu articole despre reguli în Suedia în mod regulat. Lasă-mi contactul tău AICI ca să le primești direct pe email!

1 thoughts on “Asigurare de sănătate privată în Suedia”

  1. Pingback: Asigurare Auto Suedia - rca-ieftin.online

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top